UE cumpără Moldovei radar mobil România și marile puteri ajută militar Chișinăul probabil tinta a Rusiei
UE cumpără Moldovei radar
UE cumpără Moldovei radar. Conform unui memorandum intern al Uniunii Europene, Moldova va primi un radar mobil cu rază lungă de acțiune, achiziționat de UE, iar SUA, Marea Britanie, Germania și România își vor oferi sprijinul militar pentru Chișinău.
Fondul European pentru Pace (EPF), un fond comun de 8 miliarde de euro creat de ţările UE, va furniza banii necesari, iar majoritatea acestora sunt alocate Ucrainei.
Potrivit unui memorandum intern datat 13 martie și văzut de publicația „EUobserver”, UE are în plan alocarea a încă 40 de milioane de euro pentru sprijinirea armatei Republicii Moldova, în contextul noilor dezvăluiri despre eforturile Rusiei de a răsturna guvernul pro-occidental. Acest ajutor financiar se va concentra în principal pe achiziționarea unui “radar terestru mobil de supraveghere cu rază lungă de acțiune”, care va ajuta Moldova să își controleze spațiul aerian.
În afara achiziționării “radarului terestru mobil de supraveghere cu rază lungă de acțiune”, restul fondurilor alocate de UE vor fi utilizate pentru achiziționarea de vehicule tactice ușoare de mare mobilitate și pick-up-uri, motostivuitoare, autobuze și camioane, precum și echipamente de comunicare și soluții hardware și software pentru combaterea hacking-ului.
Noii bani UE vor fi probabil conveniţi luna aceasta sau luna viitoare şi vor fi plătiţi “destul de repede”, au declarat sursele UE.
România, Germania Marea Britanie și SUA ajută militar Moldova
Germania, România, Marea Britanie şi SUA ajută, de asemenea, Republica Moldova să îşi consolideze forţele armate pe bază bilaterală, se mai arată în documentul UE văzut de EUObserver.
Achiziţiile pentru Moldova vor fi gestionate de Estonia, prin Centrul pentru Investiţii în domeniul Apărării.
Conform memorandumului, Statele Unite vor crește cel mai probabil nivelul de angajament în 2023, apropiindu-se dar rămânând sub nivelul noului grant de 40 de milioane de euro oferit de UE.
Conform notei de informare, Moldova intenționează să își procure un “sistem radar de supraveghere aeriană” pentru a completa radarul oferit prin această măsură de asistență.
Aceste achiziții de radare survin în contextul în care Rusia a lansat mai multe rachete prin spațiul aerian al Republicii Moldova pentru a lovi ținte din Ucraina în ultimele luni.
Pe de altă parte, UE şi SUA şi-au intensificat în ultima vreme avertismentele că Rusia plănuieşte o lovitură de stat în Moldova pentru a-i înlătura pe liderii săi prooccidentali, care au depus anul trecut o cerere de aderare la UE.
UE: ”Moldova a devenit din ce în ce mai mult o țintă pentru acțunile maligne ale Rusiei”
“Scopul acestor acţiuni este de a submina şi destabiliza ţara, de a submina guvernul şi administraţia pro-reformă, anticorupţie şi pro-UE din Moldova“, a adăugat purtătorul de cuvânt.
“În ultimele luni am văzut că Moldova a devenit din ce în ce mai mult o ţintă pentru acţiunile maligne ale Rusiei – interferenţe străine, dezinformare, atacuri hibride”, a declarat un purtător de cuvânt al serviciului de acţiune externă al UE citat de EUObserver.
În ultimii doi ani (2021-2022), UE a investit deja 47 de milioane de euro în modernizarea armatei Republicii Moldova, dublând efectiv bugetul pentru apărare. Potrivit purtătorului de cuvânt al UE, experții în domeniul apărării cibernetice securitate și al măsurilor de contrapropagandă au colaborat cu autoritățile de la Chișinău pentru a contracara Rusia.
În total, UE a alocat peste 1,09 miliarde de euro sub formă de împrumuturi și granturi începând cu octombrie 2021, pentru a consolida reziliența Republicii Moldova în sens mai larg, inclusiv asistență bugetară și ajutor umanitar pentru a face față valului de refugiați ucraineni.
În plus, Serviciul de politică externă al UE a elaborat un “concept” pentru o investigatie detaliata o nouă misiune civilă care să consilieze autoritățile moldovenești cu privire la gestionarea situației actuale, însă aceasta se află încă într-un “stadiu incipient”, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Mai multe Stiri – Externe – Politica – Tehnologie – Sport – Justitie – Entertainment – Vremea