BusinessEconomicPoliticaTOP STORIESUltima-Ora

I-a fost interzisă candidatura lui Călin Georgescu. CCR a publicat motivarea

Curtea Constituțională a publicat motivarea deciziei prin care a menținut hotărârea Biroului Electoral Central de a-i respinge candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale.

„Curtea constată că Decizia BEC nr.18D din 9 martie 2025 privind respingerea înregistrării candidaturii independente a domnului Călin Georgescu la alegerile pentru Președintele României din anul 2025 este în conformitate cu cadrul constituțional și legal incident, astfel că va respinge contestațiile formulate”, se arată în textul motivării CCR privind respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, publicat vineri.

Motivarea CCR poate fi citită integral aici:

„BEC nu a făcut altceva decât să aplice, printr-un raționament propriu, prevederile constituționale și considerentele interpretative de principiu ale Hotărârii nr.2 din 5 octombrie 2024 în situația particulară pe care a avut-o de analizat, ceea ce a condus la concluzia BEC potrivit căreia domnul Călin Georgescu nu îndeplinește condițiile de eligibilitate generale stabilite în titlul I din Constituție.

BEC a realizat, astfel, o individualizare și o aplicare a considerentelor generale, abstracte și de principiu rezultate din jurisprudența Curții Constituționale, fără a prelua și translata constatările factuale ale Curții Constituționale din Hotărârea nr.2 din 5 octombrie 2024 care priveau strict situația doamnei Diana Iovanovici-Șoșoacă”, mai precizează judecătorii CCR.

Georgescu, interzis doar la aceste alegeri

De asemenea, judecătorii CCR au mai stabilit că interdicția aplicată de BEC lui Călin Georgescu se aplică doar la aceste alegeri, nu și la următoarele.

„Curtea subliniază că procesul electoral pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 își are ca sursă de inițiere, organizare și desfășurare Hotărârea nr.32 din 6 decembrie 2024. Ca atare, chiar dacă este un nou proces electoral, acesta se înscrie în aceleași coordonate și aceeași paradigmă a asigurării succesiunii mandatului prezidențial dobândit în anul 2019. Prin urmare, Curtea a permis aplicarea directă de către BEC a Constituției numai pentru acest proces electoral desfășurat în circumstanțele excepționale determinate de anularea procesului electoral din anul 2024”, potrivit motivării.

„În ultima perioadă, putem observa o acţiune consistentă şi sistematică de discreditare şi devalorizare la scară largă a argumentaţiei juridice constituţionale care fundamentează deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale a României. Suntem conştienţi că activitatea Curţii Constituţionale, raportată la rolul său şi la atribuţiile sale, a fost şi va fi întotdeauna supusă atât aprecierilor, cât şi criticilor la nivelul societăţii. Prin esenţa sa, orice formă de justiţie, cu atât mai mult justiţia constituţională, care are în principal un rol preventiv, nu sancţionator, creează prin deciziile şi hotărârile sale premisele unor critici inerente din partea celor care se consideră nedreptăţiţi de soluţia adoptată. Aceste critici sunt fireşti şi sunt o dovadă că în România pluralismul politic şi al opiniilor constituie unul dintre principiile ordinii constituţionale democratice”, potrivit președintelui CCR, Marian Enache, citat într-un comunicat de presă remis vineri.