Intern

Tranzacțiile de apartamente noi au scăzut puternic la începutul anului 2023. Românii se tem de ratele prea mari

Tranzacțiile de apartamente noi au scăzut puternic în primele luni ale acestui an, potrivit Agenției Naționale de Cadastru.  

În jur de 20% numai în zona București-Ilfov. De teama războiului de la graniță și a ratelor prea mari oamenii se feresc să-și ia angajamente pe termen lung.

Cei dispuși totuși să-și cumpere o casă o achită cu banii jos sau dau avansuri consistente, spun specialiștii.

79 de apartamente cu suprafațe cuprinse între 50 și 90 de metri pătrați urmează să fie construite pe un șantier.

Prețurile pornesc de la 100.000 de euro, fără TVA, iar până acum au fost vândute aproximativ 30% dintre locuințe.

În anii trecuți, un astfel de ansamblu era aproape rezervat încă de la faza de proiectare.

Antoanela Comșa, Asociația Investitorilor Imobiliari din România: „Piața este un pic destabilizată. Nu sunt tranzacții, sunt foarte puține tranzacții – trebuie să ne gândim că tranzacțiile la început de an trebuie să reflecte proiectele începute la începutul lui 2022 sau mijlocul anului 2021 și atunci avem o problemă. Sunt orașe în țară și proiecte unde procesul de vânzare este greoi prin prisma faptului că oamenii nu își mai permit să achite o rată la bancă pentru un credit ipotecar”. 

De exemplu, la Constanța, în primele trei luni ale anului, un dezvoltator a făcut doar șase rezervări, în condițiile în care anii trecuți semna cel puțin 20 pe lună. Lucrurile stau rău peste tot.

Viorel Mohorea, agent imobiliar: „Vânzările au debutat cu un minus de 20% la nivel de București și Ilfov. Acest context de scădere vine după doi ani consecutivi în care am bătut record după record”.

Potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru, în primele luni ale anului au fost vândute puțin peste 19.000 de locuințe, cu aproape 6.000 mai puține față de aceeași perioadă a anului trecut.  

Programul Noua Casă

Programul Noua Casă prin care tinerii sunt încurajați să își cumpere o locuință, cu un avans de 5%, merge destul de greu.

În prima lună, aproximativ 500 de cereri au fost abrobate, arată datele. Asta în condițiile în care autoritățile au alocat un buget de 1,5 miliarde de lei, iar această sumă ar ajunge spun oficialii pentru aproximativ 10.000 de persoane.

În schimb, cei care cumpără o locuință nouă fac tranzacțiile în numerar sau au avans de peste 30%, astfel încât ratele să fie mai mici.

În prezent, aproape jumătate dintre vânzările noi de locuințe se fac din surse proprii, spun specialiștii.

Chiristian Nasulea, economist: „Unii români au bani puși deoparte pe care au reușit să îi adune, în ultima perioadă când ni s-au schimbat obiceiurile foarte mult în pandemie, în special românii aceia au fost capabili să susțină cererea pentru proprietăți imobiliare și ei sunt cei care se văd în statistici astăzi. Cineva are bani puși deoparte astfel încât să facă aceste achiziții”.

Pe de altă parte, pe fondul costurilor mari cu forța de muncă și materialele de construcții, mulți dezvoltatori și-au amânat o parte dintre proiecte.