SITUAŢIE de CRIZĂ în Mali – 15 jandarmi au fost ucişi iar dotările militare au fost furate de ‘terorişti’ pe motociclete
Cel puţin 15 jandarmi au fost ucişi, duminică, în Mali într-un atac atribuit jihadiştilor într-o regiune din centrul ţării, au indicat surse militare şi locale citate de AFP, potrivit Agerpres.Un ales local a precizat că “teroriştii”, termen prin care autorităţile desemnează grupările jihadiste, au descins pe motociclete şi foarte bine înarmaţi în tabăra militară de la Sokolo, în regiunea Segou.
“E un adevărat haos. Tot materialul militar a fost sustras”, a spus o sursă umanitară locală după retragerea presupuşilor jihadişti.
Zone din centrul şi nordul Mali se confruntă cu regularitate cu erupţii de violenţă şi de atacuri în urma loviturii de stat militare din 2012 prin care grupări rebele separatiste şi mai apoi militanţi afiliaţi reţelei Al-Qaeda au preluat controlul asupra regiunii.
Operaţiuni militare franceze şi africane, alături de eforturi ale armatei maliene i-au alungat pe militanţi şi au restabilit controlul guvernamental pe plan local, dar activităţile rebelilor şi operaţiunile militare continuă în alte regiuni, în ciuda semnării a diferite acorduri de pace.
Sursa: www.stiripesurse.ro