EconomicExterneSanatateTechnologieUltima-OraVremea

OMS a avertizat împotriva unui exces de pesimism cu privire la vaccinul AstraZeneca

Oficiali OMS şi ai sistemului Covax au avertizat luni împotriva unui exces de pesimism faţă de vaccinul anti-COVID-19 de la AstraZeneca, în contextul în care priorităţile momentului sunt limitarea spitalizărilor şi salvarea de vieţi.

“Este mult prea devreme ca acest vaccin să fie respins”. Vaccinul AstraZeneca este “o parte importantă a răspunsului global la actuala pandemie”, a declarat Richard Hatchett, care conduce CEPI, ramura de cercetare a mecanismului Covax înfiinţată de OMS pentru a încerca să garanteze o distribuţie echitabilă a mijloacelor de luptă împotriva COVID-19. “Este absolut crucial să folosim cât mai eficient posibil instrumentele pe care le avem”, a insistat acesta în timpul conferinţei de presă bi-săptămânale a OMS de la Geneva, transmite AFP, conform Agerpres.

pesimism faţă de vaccinul anti-COVID-19 de la AstraZeneca
pesimism faţă de vaccinul anti-COVID-19 de la AstraZeneca

Vaccinul AstraZeneca a întâmpinat obstacole în ultimele săptămâni, eficacitatea acestuia fiind pusă la îndoială pentru persoanele cu vârsta de peste 65 de ani. De asemenea, duminică, Africa de Sud a ridicat posibilitatea unei eficacităţi “limitate” a acestui vaccin în cazul variantei sud-africane a virusului, considerată a fi mai contagioasă şi responsabilă în mare măsură pentru al doilea val de infectare din această ţară.

Michael Ryan, directorul executiv al Programului de urgenţă sanitară al OMS a declarat că “sarcina principală a vaccinurilor este acum aceea de a reduce numărul spitalizărilor şi al deceselor. Şi mi se pare că în acest moment datele ne arată că asta fac toate vaccinurile”.

“Vor fi poate necesare o a doua şi a treia generaţie de vaccinuri pentru a reuşi mai mult”, a recunoscut Ryan. Bazându-se însă pe experienţa sa în combaterea unora din cele mai mortale boli, a subliniat că, în gestionarea crizei, “este vorba de a face ceea ce putem imediat”.

Vaccinul AstraZeneca, care nu are încă aprobarea OMS dar a primit undă verde din partea autorităţilor sanitare din multe ţări, inclusiv a UE, reprezintă marea majoritate a dozelor de vaccin pe care sistemul Covax doreşte să le distribuie în principal în ţările defavorizate pentru a proteja, prioritar, personalul medical şi persoanele cele mai vulnerabile.

Comitetul de experţi al OMS a lucrat luni la dosarul AstraZeneca, dar va mai dura câteva zile înainte ca un set de concluzii să fie date publicităţii.

Primele doze de vaccin de la AstraZeneca au fost distribuite duminică în România

Prima tranşă de vaccinuri de la AstraZeneca a ajuns, duminică dimineaţă, la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară “Cantacuzino”, iar 81.000 de doze de vaccin au fost distribuite către centrele regionale din Cluj, Craiova, Iaşi şi Timişoara.

În urma recomandărilor transmise de Ministerul Sănătăţii, Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), precum şi de Grupul Ştiinţific din CNCAV, ţinând cont de precizările din Rezumatul Caracteristicilor Produsului (RCP) şi de studiile disponibile până la momentul autorizării condiţionate de punere pe piaţă, în România, vaccinarea împotriva COVID-19 cu vaccinul AstraZeneca este recomandată pentru grupa de vârstă 18-55 de ani, cu posibilitatea creşterii acestui interval, în funcţie de apariţia noilor date ştiinţifice. De asemenea, intervalul de timp recomandat între cele două doze este de 8 săptămâni.

Sursa: Agerpres

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *