GeneralNewsUltima-Ora

Mama Cax, un simbol al industriei fashion, a murit. Modelul avea 30 de ani .

Modelul şi activista Cacsmy Brutus, cunoscută drept Mama Cax, a murit la vârsta de 30 de ani, ca urmare a cancerului osos, boală din cauza căreia i-a fost amputat un picior. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Rochiile care au marcat moda ultimului deceniu: sexy, şocante şi de ba… Cacsmy Brutus a murit pe 16 decembrie, potrivit unui anunţ făcut de familia ei pe 20 decembrie. „A spune că Mama Cax a fost o luptătoare ar fi o subapreciere. Ca o supravieţuitoare a cancerului, ea a învăţat să-şi asume riscuri şi să depăşească orice obstacol cu success. Cu aceeaşi fervoare a luptat şi în ultimele ei zile pe pământ“, a transmis familia citată de revista „InStyle“.    Mama Cax a fost diagnosticată în copilărie cu cancer osos, ceea ce a dus la amputarea piciorului drept şi a osului pelvian. Într-un interviu din 2018 pentru revista InStyle, ea a explicat cum a devenit o activistă pentru includerea în industria modei a persoanelor fără a mai ţine cont de standarde.    „Singura modalitate de a face faţă bolii a fost să încep să-mi trăiesc viaţa care mă face să mă simt confortabilă, viaţa la care am visat întotdeauna. Nu toată lumea are aceleaşi dimensiuni sau aceeaşi culoare a pielii şi toţi merităm să fim acceptaţi aşa cum suntem“, declara modelul.    În ultimii ani, Mama Cax a devenit un adevărat simbol în lumea modei, defilând pentru case mari de modă, inclusiv pentru Rihanna, care şi-a lansat o colecţie de lenjerie intimă.    De altfel, cântăreaţa i-a adus un tribut: „Regina. Forţa. Frumuseţea aceasta a inspirat atât de mulţi oameni de pe întreg globul“. 

Sursa: www.adevarul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *