CRIMĂ șocantă, în jud. Ilfov! Și-a ucis soția, apoi a încercat să se sinucidă
Crimă în județul Ilfov, vineri dimineață. O femeie de 32 de ani a fost înjunghiată de soțul său, după care acesta a încercat să își ia viața. Împotriva bărbatului era emis un ordin de restricție.
Incident șocant, vineri dimineață, în județul Ilfov. Un bărbat și-a ucis soția, apoi a încercat să-și taie venele. Tragedia a avut loc în jurul orei 7:00.
Ajunși la fața locului, medicii au constatat decesul femeii.
Agresorul a fugit de la locul faptei, dar, ulterior, a fost prins de polițiști la domiciliul său. Bărbatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit primelor informații, bărbatul a recurs la gestul șocant din cauza geloziei. Vecinii susțin că acesta era o persoană violentă. Cei doi aveau împreună doi copii, dar erau divorțați. Împotriva bărbatului era emis un ordin de restricție.
Potrivit surselor Realitatea PLUS, la IPJ Ilfov a fost trimis și Corpul de Control al Poliției Române.
Sursa: www.realitatea.net