EvenimentExterneNews

Două trenuri s-au ciocnit în Grecia. Cel puţin 32 de morți și câteva zeci de răniți. Primele imagini de la fața locului

Cel puţin 32 de persoane au murit şi alte 85 au fost rănite, marţi seară, cu puţin înainte de miezul nopţii, după ce un tren de pasageri, care transporta peste 350 de oameni, s-a ciocnit cu un marfar în Grecia.

Două trenuri s-au ciocnit în Grecia. Cel puţin 32 de morți
Două trenuri s-au ciocnit în Grecia. Cel puţin 32 de morți

La fața locului au intervenit 150 de pompieri și 40 de ambulanțe, au anunțat autoritățile elene.

Salvatorii au lucrat toată noaptea, în încercarea de a-i scoate pe pasageri dintre fiare, informează BBC.

Dintre pasagerii răniți, cel puțin 20 sunt în stare gravă, au anunțat autoritățile.

Deocamdată, nu se știe ce a provocat coliziunea dintre cele două trenuri, care s-a produs în Tempi, în apropierea orașului Larissa. 

După impactul dintre cele două trenuri, mai multe vagoane au deraiat și a izbucnit un incediu.

“A fost un coșmar de zece secunde. A fost panică. Cabluri, foc… Focul a izbucnit imediat”, a declarat, pentru Reuters, pasagerul Stergios Minenis.

“Erau flăcări în dreapta și în stânga… Timp de zece, cincisprezece secunde a fost haos. Trenul era răsturnat într-o parte, incendii, cabluri atârnate, geamuri sparte, oameni care țipau, oameni prinși înăuntru”, a mai spus acesta, care a precizat că a reușit să se salveze după ce a sărit de la o înălțime de 2 metri.

Un alt pasager, pe numele său Angelos Tsiamouras, a declarat presei locale că accidentul a semănat un cutremur.

La rândul său, Lazos, și el unul dintre pasageri, a declarat, pentru ziarul Protothema, că experiența de care a avut parte a fost “foarte șocantă”.

“A fost o coliziune foarte puternică. Aceasta este o noapte îngrozitoare… Este greu de descris scena”, a afirmat guvernatorul regional al regiunii Tesalia, Kostas Agorastos, pentru televiziunea de stat, citate de agenția de presă AP.