FEATUREDSport

Când se vor întoarce suporterii pe stadioane. Anunțul făcut de ministrul Tineretului şi Sportului

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Marian Stroe, a declarat joi, într-o conferinţă de presă la Arad, că momentul în care spectatorii vor putea intra din nou pe stadioane depinde de evoluţia pandemiei. întoarce suporterii

“Ne dorim în egală măsură ca oricine în această ţară şi din lume – până la urmă peste tot arenele sunt închise, accesul spectatorilor este restricţionat, toţi ne dorim redeschiderea. Factorul de care depinde momentul în care vom realiza acest lucru este situaţia pandemică, numărul de infectări şi răspândirea comunitară. Dacă riscăm să ducem 5.000 de spectatori, de exemplu, pe arene şi avem răspândirea comunitară de care ştiţi bine, riscăm să expunem aceşti oameni unei infectări colective”, a spus ministrul, potrivit Agerpres.

El a adăugat că se vor permite meciuri cu spectatori în situaţia în care “panta descendentă ne va confirma că ne îndreptăm spre normalitatea socială”, dar “accesul pe stadioane va trebui să aibă loc controlat, cu distanţare, cu mult timp înainte de începerea meciului”.

Ministrul a adăugat că este mult prea devreme să facem acest pas sau să îl facem doar în anumite locaţii, cum este în Arad sau unde aşteptarea publicului este mare”.

“Emoţia, bucuria generală la un asemenea eveniment, modul în care suporterii interacţionează, susţin, încurajează echipa, este unul care pune în dificultate realizarea acestei distanţe. (…) Nimeni nu se poate juca cu sănătatea publică”, a mai spus Stroe.

Citește și

Se pot relua competiţiile sportive pe echipe. Ionuț Stroe: Fotbalul a solictat reluarea la 13 iunie

Ministrul Ionuţ Marian Stroe se află în Arad pentru a evalua patrimoniul sportiv, în vederea unificării bazelor importante într-un Centru Sportv Naţional. El va mai participa, la ora 15:30, la inaugurarea stadionului municipal “Francisc Neuman”.

Până joi pe teritoriul României, au fost confirmate 83.150 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID–19). În ultimele 24 de ore s-au înregistrat un nou record de îmbolnăviri 1.504.

Sursa: D.B.

Când se vor întoarce suporterii pe stadioane. Anunțul făcut de ministrul Tineretului şi Sportului
Când se vor întoarce suporterii pe stadioane. Anunțul făcut de ministrul Tineretului şi Sportului

Stiri-Expuse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *