Sport

Hagi recunoaște negocierile cu Farul: „Aștept un semn, iubesc România!” + Campioana vrea și un fotbalist care a retrogradat în Liga 2

Diogo Viana, în dreapta, în duel cu fostul „marinar” Alexi Pitu / Sursă foto: Imago Images

„Regele” și-a propus să întărească serios echipa în perspectiva sezonului următor, în care Farul țintește calificarea în grupele Champions League. Pe modelul CFR-ului din anii precedenți, Hagi speră să pună bazele a două echipe la fel de competitive, care să reziste ritmului intens ce-i așteaptă pe campioni din iulie.

Farul, în cărți să-l transfere pe Diogo Viana

Pe lângă negocierile purtate cu Lyes Houri, mijlocaș aflat în prezent la MOL Fehervar, Farul se află în discuții, conform ProSport, și cu portughezul Diogo Viana, 33 de ani, trecut pe la FC Argeș în sezonul 2021-2022. Fost coleg cu Marius Niculae la Sporting Lisabona, Viana a evoluat în ultimul an la Farese, în a doua ligă portugheză. 

Din Ibiza, unde se află în vacanță, fotbalistul care poate evolua pe două posturi, fundaș dreapta și „aripă” dreapta, a oferit o reacție pentru GSP.ro: „Iubesc România și cred că am făcut o treabă bună cât timp am fost acolo. Momentan, încă aștept un semn din partea clubului, îmi doresc mult să revin acolo”, a precizat fotbalistul lusitan.

Diogo Filipe Guerreiro Viana a evoluat în perioada junioratului la Sporting Lisabona și FC Porto, jucând apoi patru meciuri la prima echipă a „dragonilor”. A evoluat ulterior la alte echipe din Portugalia, precum Aves, Penafiel, Gil Vicente, Belenenses, Braga sau Feirense. În vara lui 2021, s-a transferat la FC Argeș unde a înscris de două ori în 29 de meciuri.

Infuzie de portughezi?! Și Fabio Vianna e dorit la Farul

Asta nu-i tot! Din informațiile GSP.ro, Farul a mai pus ochii pe un alt jucător din Portugalia, culmea, cu un nume asemănător lui Diogo. Fabio Vianna, fundaș stânga în vârstă de 24 de ani, care a retrogradat cu FC Argeș, poartă la rândul său tratative pentru un transfer la malul mării. 

În trecut, acesta a evoluat pentru juniorii lui Benfica, dar și la echipa secundă a lui Sporting Braga și la Académica de Coimbra. Pe transfermarkt, fundașul lateral are o cotă de piață de 300.000 de euro, iar sursele ziarului dezvăluie că, „în proporție de peste 90%, va semna cu Farul”.