EvenimentExternePolitica

Lukaşenko, filmat cu vestă antiglonţ şi cu o armă automată în mână

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a fost văzut, într-o înregistrare video transmisă duminică seară, ajungând, în vestă antiglonţ şi cu o armă kalaşnikov în mână, la reşedinţa sa din Minsk nu departe de manifestaţiile opoziţiei, informează AFP.

Înregistrarea video, publicat pe Telegram de preşedinţia belarusă, îl arată pe Lukanşenko, în vârstă de 65 de ani, cum coboară dintr-un elicopter după aterizarea acestuia pe teritoriul reşedinţei sale oficiale, Palatul Independenţei.

Reşedinţa este situată la circa doi kilometri de locul unde susţinătorii opoziţiei s-au mobilizat în masă, menţinând presiunea la două săptămâni de la declanşarea unei mişcări de protest istorice, potrivit Agerpres.

“Preşedintele poartă o vestă antiglonţ şi ţine în mâini o armă automată”, a precizat mesajul care a însoţit înregistrarea video.

Mobilizarea împotriva liderului forte din Belarus nu a slăbit de la anunţul privind rezultatele scrutinului de la 9 august, care l-au dat învingător cu 80% din voturi.

Duminică, demonstraţia a părut asemănătoare ca amploare cu cea de la 16 august, când circa 100.000 de persoane au ieşit în stradă la Minsk, potrivit jurnaliştilor AFP.

La putere de 26 de ani, Lukanşenko s-a angajat în această săptămână că “va rezolva problema” contestării, despre care spune că este un complot occidental, şi chiar a plasat armata în stare de alertă, acuzând NATO de manevre la frontierele Belarusului.

Sursa: Agerpres

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *