ExternePolitica

Iranul a rezolvat o parte a problemelor ridicate de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) cu privire la programul său nuclear, au transmis media din Iran, cu câteva zile înaintea unei reuniuni a agenţiei ONU la Viena, informează AFP.

Potrivit acestora, Teheranul a adus garanţii cu privire la problema prezenţei de materie nucleară la situl nedeclarat de la Marivan, în sudul ţării.

AIEA a publicat în 2022 un raport cu privire la probleme ‘nerezolvate’ legate de prezenţa de materie nucleară la trei situri nedeclarate: Marivan, Varamin şi Turquzabad, la sud de Teheran.

‘Odată cu ameliorarea schimburilor între Iran şi AIEA, chestiunea legată de unul din siturile prezumate a fost rezolvată’, au indicat agenţia Fars şi alte media, citând ‘surse informate’.

‘Aceasta închide ancheta agenţiei’ cu privire la situl de la Marivan, din apropierea localităţii Abadeh, a transmis Fars.

Consiliul Guvernatorilor al AIEA se va reuni săptămâna viitoare la Viena pentru pentru a evalua programul nuclear al Iranului.

La ultima reuniune din martie, Iranul a evitat o nouă rezoluţie a Consiliului graţie ‘acordurilor concrete’ încheiate cu câteva zile mai devreme în timpul vizitei la Teheran a directorului general al AIEA, Rafael Grossi.

Între timp, Iranul a afirmat că a rezolvat problema legată de detectarea de particule de uraniu îmbogăţit la 83,7% – un nivel apropiat de pragul necesar pentru fabricarea unei bombe atomice – la uzina subterană de la Fordow.

De altfel, un ‘anumit număr de camere de supraveghere’ au fost ‘instalate la una din instalaţiile nucleare’, dar ele ‘nu sunt conectate’ în prezent, relatează media din Iran.

Teheranul afirmă public că este favorabil reluării negocierilor de relansare a acordului internaţional semnat în 2015, cunoscut sub acronimul JCPOA.