EntertainmentEvenimentExterneGeneralTechnologie

În lupta cu AMD, Intel și-a încordat mușchii și a prezentat ceea ce numeşte cel mai puternic procesor din lume

Confruntat cu o concurenţă acerbă din partea AMD şi luat la preţ de matineu de Apple cu noile sale procesoare dezvoltate intern, Intel a ţinut neapărat să-şi încordeze muşchii şi a prezentat la CES 2022 ceea ce numeşte cel mai puternic procesor din lume, conform news.ro.

La finalul lui 2020, când a scos pe piaţă primele produse cu noile procesoare M1, dezvoltate intern, Apple a surprins pe toată lumea reuşind să surclaseze procesoarele Intel pe care se bazase anterior, atât ca performanţă, cât mai ales la nivel de consum.

Intel a încercat să încropească atunci o replică, cel puţin la nivel de PR, însă primul răspuns solid vine abia acum, la mai bine de un an distanţă, când Intel a prezentat noua serie de procesoare Core.

Flagship-ul celei de a 12-a serii de procesoare Core este modelul i9, care poate ajunge la o frecvenţă de 5,5GHz pe un singur nucleu.

Conform celor de la Intel, Core i9 nu este foarte rapid doar în mod single-core, ci poate susţine o frecvenţă de 5,2GHz pe toate nuclee de performanţă atunci când o sarcină, precum un joc, o cere.

În prezentările cu care a venit la CES, Intel a ţinut neapărat să arate că noul i9 bate ca nivel de performanţă procesoarele Apple, semn că realizarea Apple a fost luată ca un afront direct.

Pe de altă parte, Intel nu pare să aibă, încă, un răspuns şi în ceea ce priveşte eficienţa energetică. Noul Core i9 ajunge la un consum de 115W, mult mai mult decât M1 Max al Apple. Asta înseamnă că laptopurile cu noul procesor Intel nu se vor apropia de autonomia oferită de laptopurile Apple.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *