ExterneSport

FOTO&VIDEO Violențe la Paris în timpul şi după finala Ligii Campionilor, pierdută de PSG

Suporteri ai echipei Paris Saint-Germain s-au strâns pe Champs-Elysees, noaptea trecută, după ce formaţia franceză a pierdut la Lisabona finala Ligii Campionilor, cu Bayern Munchen.

Situaţia a degenerat şi forţele de ordine au dispersat mulţimea folosind gaze lacrimogene, relatează News.ro, care citează L’Equipe.

ncidente au avut loc şi în apropierea stadionului Parc des Princes, însă în timpul meciului, potrivit Le Figaro. În timpul reprizei a doua, zeci de persoane au aruncat cu diverse obiecte către forţele de ordine şi către vehiculele acestora. Mai multe pubele au fost incendiate şi pompierii au intervenit pentru stingerea unei maşini care era în flăcări în apropiere de Champs-Elysees. Au fost incendiate vehicule, au fost sparte vitrine şi vandalizate magazine.

Mai mulţi fani s-au strâns după meci în faţa magazinului PSG şi au cântatL “Paris este magic”. S-au folosit şi focuri de artificii. “Este simbolic să venimm aici. Îi susţinem şi la înfrângere. Rămânem uniţi şi asta îmi place la acest club. Pariziană până la moarte”, a afirmat Melissa Miche, în vârstă de 17 ani.

Formaţia Bayern Munchen a învins, duminică, la Lisabona, echipa Paris Saint-Germain, scor 1-0, şi a câştigat Liga Campionilor pentru a şasea oară în istorie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *