Ronaldinho eliberat după mai bine de cinci luni de arest. Ce se va întâmpla acum cu fostul mare fotbalist
Ronaldinho eliberat dupa ce a fost reținut pentru pașaport fals
Fostul fotbalist Ronaldinho a fost pus în libertate, Ronaldinho eliberat luni, după cinci luni şi jumătate de detenţie, în cadrul unui dosar de folosire de acte false.
Decizia i-a aparţinut unui judecător paraguayan, care l-a eliberat în acelaşi timp pe fratele lui Ronaldinho, Roberto de Assis Moreira, reţinut şi el în dosar, potrivit News.ro.
Fostul fotblist şi fratele lui au fost obligaţi de judecător la plata unor despăgubiri de 90.000 de dolari, respectiv 110.000 de dolari, dar pot părăsi ţara.
După ce au fot reţinuţi la 6 martie, Ronaldinho şi fratele său au petrecut o lună de detenţie într-o închisoare şi patru luni şi jumătate într-un arest la domiciliu, la un hotel din Asuncion.
Ronaldinho şi Roberto Assis au mers, la 4 martie, în Paraguay pentru promovarea unei cărţi şi au fost reţinuţi două zile mai târziu pentru folosire de paşapoarte false.
La 7 aprilie, ei au fost elberaţi din închisoare şi plasaţi în arest într-un hotel din Asuncion, după ce au plătit o cauţiune de 1,6 milioane de dolari, 800.000 pentru fiecare.
În acest caz, alte 18 persoane au fost reţinute, majoritatea oficiali de imigrare şi poliţişti.
Fostul atacant, în vârstă de 40 de ani, a rămas fără paşaport la finalul anului 2018, după ce justiţia braziliană i l-a confiscat şi l-a amendat cu 2,5 milioane de dolari (2,25 de milioane de euro) pentru un proiect imobiliar ridicat într-o arie protejată. El nu a plătit amenda primită.
Ronaldinho, premiat cu Balonul de Aur în 2005, a jucat ultima dată la Fluminense, în 2015, dar s-a retras oficial în ianuarie 2018. Fost fotbalist la echipe ca PSG, FC Barcelona şi AC Milan, el a cucerit Cupa Mondială cu naţionala Braziliei, în 2002.